Parastasul Parintelui Teofil

Luna aceasta se împlinesc doi ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian. La Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, acolo unde părintele a trăit mai bine de 50 de ani, credincioşi din toată ţara sunt aşteptaţi să participe, pe 23 octombrie, la o slujbă de pomenire.

Arhim. Ilarion Urs, stareţul Mănăstirii "Brancoveanu" Sâmbăta de Sus a precizat că „împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului s-a stabilit ca parastasul doi ani să fie oficiat pe data de 23 octombrie şi va fi săvârşit de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu şi Preasfinţitul Episcop-vicar Sofian Braşoveanul”.

Fostul duhovnic al Mănăstirii Brâncoveanu a trecut la Domnul la 29 octombrie 2009, la vârsta de 80 de ani.

Zile de bucurie la Manastirea "Brancoveanu" - Sambata de Sus

Mii de credinciosi participa in aceste zile la hramul Manastirii "Brancoveanu" - Sambata de Sus.

Mai multe detalii despre aceasta sarbatoare ne-a oferit Prea Cuviosul Arhimandrit Ilarion Urs - staretul Manastirii: "Sarbatoarea hramului a inceput ieri, 14 august cu slujba Privegherii, oficiata de IPS Laurentiu - Mitropolitul Ardealului si PS Andrei Fagarseanul, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi, unde peste 3000 de oameni au participat la slujba Prohodului Maicii Domnului.

Dis de dimineata, la ora 9, in fata Fantanii "Izvorul Tamaduirii" - atestata documentar in sec.XVI - a fost savarsita slujba Sfintirii Apei iar apoi, IPS Laurentiu a sfintit noua pictura ce impodobeste aceasta Fantana. De acolo, credinciosii au mers in procesiune catre Altarul de vara din padurea manastirii - construit de Parintele Arsenie Boca - unde cei doi ierarhi, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi au savarsit Sfanta Liturghie la care au asistat mii de credinciosi veniti din toate colturile tarii. La finalul Sfintei Liturghii, Prea Cuviosul Parinte Macarie Tutul - Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane Sibiu - a fost ridicat in treapta de Arhimandrit."

Ca in fiecare an, Manastirea a pregatit o agapa frateasca, la care toti cei prezenti au fost invitati, fiind pregatite pentru aceste eveniment, bucate specifice unui astfel de eveniment.

Manastirea "Brancoveanu" a intrat in posesia Lucrarii de Licenta a Parintelui Teofil, care este deja expusa in chilia Parintelui. In curand vom publica fragmente inedite din aceasta lucrare.

Veniti de luati bucurie

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei organizează în perioada 4-5 mai 2011 manifestarea intitulată
„Veniţi de luaţi bucurie”, închinată Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian (3 martie 1929 - 29 octombrie 2009), unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani care a marcat puternic viaţa religioasă după 1990 prin exemplul vieţii, prin predicile, conferinţele şi scrierile sale.

Manifestarea din acest an îşi propune să facă cunoscută unui larg auditoriu, învăţătura şi personalitatea duhovnicească a Părintelui Teofil, cu ajutorul unor distinşi invitaţi, ierarhi si personalităţi teologice care vor aborda unele din cele mai importante teme ziditoare de suflet din spiritualitatea sa.

Sesiunile conferinţelor vor avea loc în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" şi vor fi deschise de către Preasfinţitul Episcop Paisie Lugojanul, cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Nicolae, miercuri, 4 Mai 2011.
Joi, 5 Mai 2011, participanţii la manifestare vor săvârşi Sfânta Liturghie urmată de slujba de pomenire, în Catedrala mitropolitană “Sfinţii Trei Ierarhi”, iar răspunsurile vor fi date de corul psaltic “Kinonia” al Episcopiei Severinului dirijat de către Părintele ahidiacon Adrian Maziliţa.

Programul manifestării:

Miercuri 4 mai 2011
ora 18 Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”

Tema: Bucuria Învierii, ospăţul cel veşnic al Ortodoxiei
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif - Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, Franţa
Tema: Aspecte liturgice în viaţa şi învăţătura arhimandritului Teofil Părăian
Preot Profesor Dr. Konstantinos Karaisaridis - Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Aristotel”, Tesalonic

Joi 5 mai 2011
Ora 7:30 Catedrala mitropolitană, Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba de pomenire

Ora 12:00 Verinsajul Expozitiei de fotografie “De dragul Părintelui Teofil, Muzeul de Artă, P-ţa Unirii, Timişoara

Ora 18:00 Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş"

Tema: Să luam aminte! – trăim social în religie sau religios în societate?
Preasfinţitul Episcop Sofian Braşoveanul, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
Tema: Gândiţi frumos!... Podoabe de gând ale ortodoxiei
Dr. Costion Nicolescu, Cercetător la Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti

Expoziţia de fotografie
Editura Teognost din Cluj-Napoca în colaborare cu Muzeul de Artă din Timişoara şi Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus organizează în perioada 5-15 mai 2011 expoziţia de fotografie intitulată „De dragul Părintelui Teofil”.

Dedicată Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian, expoziţia cuprinde fotografii vechi din colecţia Mănăstirii Brâncoveanu, precum şi fotografii recente realizate de Dorin Berian, Ioan Gînscă, Ovidiu Man, Ovidiu Muraru, Horea Preja, Andrei Rosetti, Pantelimon Şuşnea şi Serafim Vuc.
Expoziţia va mai cuprinde texte reprezentative din cuvântările părintelui precum şi un panou interactiv pe care vizitatorii vor putea expune fotografii personale cu Părintele Teofil.
Acest proiect a debutat la Cluj-Napoca în 3 martie (ziua de naştere a părintelui Teofil) în Catacomba Librăriei Humanitas.

Curatorul expoziţiei: preot Ioan Gînscă
Program de vizitare: Marţi-Duminică: 10.00-18.00. Luni: închis
Pentru alte informaţii vă invităm să vizitaţi: www.dedragulparinteluiteofil.ro

Pomenirea Părintelui Teofil

Câteva zeci de persoane au participat azi la o slujba de pomenire la Mănăstirea „Brâncoveanu” cu ocazia zilei de naștere a Părintelui Arhimandrit TEOFIL Părăian. Un sobor de preoți și diaconi în frunte cu PreaCuviosul Părinte Ilarion Urs - starețul Mănăstirii au oficiat slujba parastasului în Biserica Mare a Mănăstirii, iar la finalul slujbei Părintele stareț a evocat personalitatea complexă și duhovnicească a Părintelui Arhimandrit Teofil, care timp de 20 de ani a fost duhovnicul acestei Mănăstiri si a multor credincioși. Apoi toata lumea prezentă a mers în trapeza unde a avut loc o agapa tradițională.

Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele Ioan. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează, tot în capitala Banatului, cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca, cel care-l va iniţia în viaţa duhovnicească.

Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”. La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protosinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.

Din anul 1992 Părintele a început să răspundă invitaţiilor din ţară şi să participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.Prin mutarea la cele veşnice, Părintele Teofil ne lasă o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în cele 40 de cărţi ale părintelui, în înregistrările cu predici, conferinţe sau interviuri realizate în ultimii 20 de ani.

De dragul Părintelui Teofil

Editura Teognost din Cluj-Napoca în colaborare cu Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus organizează în perioada 3-10 martie 2011 expoziţia de fotografie intitulată „De dragul Părintelui Teofil”.
Dedicată Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian (3 martie 1929 - 29 octombrie 2009), unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani, expoziţia va prezenta pe simeze fotografii vechi din colecţia Mănăstirii Brâncoveanu,precum şi fotografii recente realizate de Dorin Berian, Ioan Gînscă, Ovidiu Man, Ovidiu Muraru, Horea Preja, Andrei Rosetti, Pantelimon Şuşnea şi Serafim Vuc.
Expoziţia va mai cuprinde texte reprezentative din cuvântările părintelui precum şi un panou interactiv pe care vizitatorii vor putea expune fotografii personale cu Părintele Teofil.

Vernisaj: joi, 3 martie 2011, ora 18.00, Catacomba Librăriei Humanitas,
Cluj-Napoca, Str. Universităţii nr. 4

Curatorul expoziţiei: pr. Ioan Gînscă
Program de vizitare: luni-sâmbătă 11-18; duminică 12-15

Pentru mai multe detalii vizitaţi din 15 februarie siteul expoziţiei: www.dedragulparinteluiteofil.ro


PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN - Scurtă biografie
Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele Ioan. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează, tot în capitala Banatului, cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca, cel care-l va iniţia în viaţa duhovnicească.

Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”. La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protosinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.
Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaţiilor din ţară şi să participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.
Prin mutarea la cele veşnice, Părintele Teofil ne lasă o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în cele 40 de cărţi ale părintelui, în înregistrările cu predici, conferinţe sau interviuri realizate în ultimii 20 de ani.



Sursa: Mănăstirea ”Brâncoveanu” - Sâmbata de Sus

Parastasul Părintelui Teofil

La Mănăstirea ”Brâncoveanu” - Sâmbăta de Sus aproximativ 1000 de persoane au participat la slujba parastasului de 1 an al Părintelui Arhim. Teofil Părăian. După Sfânta Liturghie oficiată de IPS Laurențiu - Mitropolitul Ardealului si PS Sofian Brașoveanul - Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, inconjurati de un numeros sobor de preoți și diaconi, a avut loc slujba parastasului în Biserica ”Sfinților Brâncoveni” iar apoi s-a săvârșit un Trisanghion la mormântul Părintelui Teofil. Apoi PreaCuviosul Părinte stareț Arhim. Ilarion Urs a invitat pe toți cei prezenți in trapeza Mănăstirii la agapa oferită de obștea monahală.

Părintele Teofil Părăian s-a născut la 3 martie 1929, într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele Ioan. S-a născut fără vedere, motiv pentru care a urmat cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 şi 1940. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 - 1952, iar la 1 aprilie 1953 intră în obştea Mănăstirii 'Brâncoveanu'. În acelaşi an este călugărit, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, şi primeşte numele de Teofil, 'iubitor de Dumnezeu', transcrierea din limba greacă. La şapte ani de la călugărie este hirotonit diacon de către vrednicul de amintire mitropolit Nicolae Colan, iar în 1983 este hirotonit preot de mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci, primeşte şi hirotesirea întru duhovnic, iar în anul 1988 devine arhimandrit. Părintele Teofil a trecut la cele veşnice la 29 octombrie 2009.

1 AN fără Părintele TEOFIL

În data de 23 octombrie la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus va avea loc slujba Parastasului de 1 an în amintirea Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian.
"După Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de I.P.S Laurențiu - Mitropolitul Ardealului, se va săvârși slujba parastasului în Biserica Mare a Mănăstirii iar apoi la mormântul Părintelui Teofil va avea loc o slujba de pomenire după care toți credincioșii vor fi așteptați la agapa oferită de obștea monahală" ne-a declarat Prea Cuv. Arhim. Ilarion Urs - starețul Mănăstirii

Date autobiografice ale Părintelui Teofil Păraian:

"M am născut în 3 martie 1929, în satul Topârcea de lângă Sibiu. Părinţii mei, Ioan Părăian şi Elisabeta Părăian (născută Buda), au fost agricultori. Eu sunt cel mai mare dintre patru fraţi.
În viaţa conştientă am intrat fără vedere. În această situaţie, şcoala primară am făcut o într o şcoală specială de nevăzători din Cluj, unde am urmat cinci clase, între anii 1935 1940. În 1940, din cauza evenimentelor de atunci, am întrerupt şcoala, rămânând în casa părintească vreme de doi ani. În toamna anului 1942 am reluat şcoala, tot la o şcoală specială, în Timişoara, unde am urmat clasa a şasea. În 1943 am început studiile gimnaziale la liceul C. D. Loga din Timişoara, liceu de văzători, unde am urmat opt clase, respectiv gimnaziul şi liceul. Dintre acestea, şase clase le am urmat fără frecvenţă, iar două participând la cursuri (clasa a zecea şi a unsprezecea).
În toamna anului 1948 am terminat liceul şi mi am luat bacalaureatul şi tot atunci m am înscris la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu – ¬Facultatea de Teologie de astăzi –, unde am studiat vreme de patru ani, între 1948-1952. Sunt licenţiat în teologie. La 1 aprilie 1953 m am încadrat în obştea monahală a mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde am devenit monah în 15 august 1953, primind numele de Teofil. În 1960, în 15 august, am fost hirotonit diacon de către vrednicul de pomenire mitropolitul Nicolae Colan. După 23 de ani, în 13 mai 1983, la sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, am fost hirotonit preot şi hirotesit duhovnic de către Î.P.S. Antonie Plămădeală. În 1988, în 8 septembrie, am primit gradul şi distincţia de arhimandrit.
Un punct de referinţă în viaţa mea l a constituit întâlnirea cu părintele Arsenie Boca de la sfârşitul lui august 1942. Doream atunci să rămân în mănăstire, dar nu s a putut din motive obiective. Părintele Arsenie Boca mi ¬a pus în atenţie rugăciunea cu care se mântuiesc călugării: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte mă pe mine, păcătosul!” şi m a îndemnat să o fac cu gândul şi lipită de respiraţie, în felul următor; între respiraţii să zic „Doamne”; trăgând aerul în piept, să zic „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu” şi dând aerul afară din piept, să zic „miluieşte mă pe mine păcătosul!”
Pe parcursul a aproape 40 de ani, l am avut ca îndrumător spiritual, în cadrul mănăstirii, pe părintele Serafim Popescu, duhovnic şi preot al mănăstirii noastre.
În situaţia specială pe care o am, pe lângă cultura oficială din şcoală, mi¬ am agonisit multe cunoştinţe din cărţi, dintre care multe mi le au citit prietenii şi colegii. Unele din cărţi – părţi importante din Filocalie – le am transcris în sistemul Braille, după dictatul celor apropiaţi. În ultimii 20 de ani am lucrat mult cu înregistrări pe bandă magnetică – benzi şi casete –, pe care le am studiat în folosul meu şi al altora.
În cadrul mănăstirii am participat la dumne¬zeieştile slujbe ale Bisericii în calitatea pe care am avut o, desfăşurând şi o importantă activitate predi¬catorială.
În condiţiile de libertate de conştiinţă şi de cuvânt, am ţinut cuvântări în biserici şi săli de cultură, ca invitat în special al studenţilor, în mai mult de 40 de oraşe din ţară. De pe urma cuvântărilor şi conferinţelor ţinute s au realizat 13 cărţi: Ne vorbeşte Părintele Teofil, Duhovnici români în dialog cu tinerii, Lumini de gând, Gânduri bune pentru gânduri bune, Prescuri pentru cuminecături, Cuvinte către tineri, Din vistieria inimii mele, Întâmpinări, Pentru cealaltă vreme a vieţii noastre, Darurile Învierii, Cuvinte lămuritoare, Veniţi de luaţi bucurie şi Maica Domnului – Raiul de taină al ortodoxiei.
Ca activitate publicistică, am colaborat la: Telegraful Român, la revistele: Mitropolia Ardealului, revista Învierea, Porunca iubirii, Altarul Banatului, Epifania, unde am tipărit câteva predici şi articole, la îndrumătoare bisericeşti. De asemenea, am dat interviuri la diferite ziare şi reviste şi am participat la emisiuni radio şi TV.
Toate le am făcut în nădejdea binelui şi a înmulţirii bucuriei.
Arhim. TEOFIL PĂRĂIAN,
Mănăstirea Brâncoveanu,
Sâmbăta de Sus, Braşov "

In fata viitorului - II -

...Mai este o alcătuire prin care vorbim cu Dumnezeu, când pomenim de Chipul lui Dumnezeu în om: „Chipul măririi Tale celei negrăite sunt, măcar că port ranele păcatelor“. Mărturisind aceasta, Îi spunem lui Dumnezeu că purtăm în noi Chipul Lui, şi anume Chipul măririi lui Dumnezeu. Dumnezeu are o mărire, Dumnezeu fără mărire nu poate fi, omul fără mărire poate să fie. Poate fi întunecat, poate fi depărtat de Dumnezeu, poate să nu mai reprezinte pe Dumnezeu, şi­atunci nu mai este Chipul măririi, dar totuşi zicem noi: „Chipul măririi Tale celei negrăite sunt, măcar că port ranele păcatelor“. Am păcate pe suflet, am întinări pe chip, am pete pe Chipul pe care mi l­ai dăruit, cu care m­ai cinstit, sunt Chipul măririi Tale celei negrăite, dar nu reprezint mărirea Ta cea neexprimată şi inexprimabilă. Deci, „Chipul măririi Tale celei negrăite sunt, măcar că port ranele păcatelor. Miluieşte zidirea Ta, Stăpâne, şi o curăţeşte cu îndurarea Ta şi moştenirea cea do-rită dăruieşte­i, făcându­mă pe mine iarăşi cetăţean raiului“. Prin aceste cuvinte mărturisim că nu suntem ceea ce am fost destinaţi să fim şi că, în faţa viitorului stând, ar trebui să fim preocupaţi de revenirea la chipul cel dintâi, la Chipul măririi celei negrăite a lui Dumnezeu. Dar aceasta nu se poate realiza decât dacă ajungem să fim curaţi, dacă devenim curaţi. „Miluieşte zidirea Ta, Stăpâne, şi o curăţeşte cu îndurarea Ta şi moştenirea cea dorită (de mine şi de Tine) dăruieşte­mi, făcându­mă pe mine iarăşi cetăţean raiului“. E o privire mai departe decât spre viitor, e o privire spre veşnicie.
Stimaţi ascultători, cu aşa ceva putem porni la drum în faţa viitorului. Cu conştiinţa că suntem creaţi de Dumnezeu şi că din situaţia în care ne găsim, preocuparea noastră ar trebui să fie îmbunătăţirea sufletească realizată prin înlăturarea a ceea ce este negativ în viaţa noastră şi prin realizarea a ceea ce poate fi pozitiv în faţa viitorului şi în veşnicie. Am zis că timpul nostru real, timpul în care acţionăm, timpul în care ne informăm, timpul în care ne realizăm, este timpul prezent.
Niciodată şi nici un om nu se poate detaşa din prezent ca să trăiască în viitor sau să trăiască în trecut. Trecutul ni l­am realizat prin prezentul de altădată, la prezent am ajuns prin prezentul de odinioară care pentru noi acum este trecutul nostru şi, în fiecare clipă din viaţa noastră, suntem rezumatul întregii noastre vieţi. Iar la bătrâneţe suntem ultima formă a rezumatului întregii noastre vieţi.
Am spus că deosebirea dintre tânăr şi omul în vârstă este că omul în vârstă s­a realizat, sau a putut ajunge să se realizeze, sau este cum este, după o viaţă întreagă; pe când tânărul – având în spate doar copilăria, care, în general, este considerată vârsta la care din punct de vedere moral ar trebui să rămânem în toate fazele existenţei noastre, pentru că în Împărăţia lui Dumnezeu intră cei ce sunt ca şi copiii: „De nu veţi fi cum sunt copiii, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Matei XVIII, 3) – e preocupat realmente de viitor.
Copilul, în general, nu duce o viaţă dirijată, ci duce o viaţă spontană. În copilărie, fiecare dintre noi i­am reprezentat mai mult pe părinţii noştri decât pe noi înşine. La tinereţe începe să urmeze un fel de detaşare de antecesorii noştri, de părinţii noştri, de bunicii noştri. Începem să ne conturăm ca existenţe, ca entităţi individuale, cu specific personal, la aceasta, bineînţeles, ajutând şi educaţia pe care o primim şi pe care o folosim, educaţie dirijată prin şcoală sau prin familie. Educaţie formatoare sau deformatoare, dată de societatea din jurul nostru, cu ideile care circulă, cu manifestările care sunt, cu atitudinile pe care le au cei din jurul nostru şi pe care de multe ori ni le imprimă şi nouă. Aşa încât omul, până la urmă, este un produs, un produs al înaintaşilor săi, un produs al propriei sale existenţe şi un produs al societăţii în care trăieşte.
Să luăm numai un caz: limba, de pildă. Vorbim limba pe care au vorbit­o părinţii noştri. Am învăţat de la ei să vorbim. Iată, deci, că suntem un produs al societăţii din jurul nostru şi nu cunoaştem altceva decât ceea ce ni se comunică, decât ceea ce ni se dă din punct de vedere al influenţei pe care o are societatea prin limba pe care o vorbim.

ÎN FAŢA VIITORULUI

Mi­am propus să vă vorbesc astăzi despre viitor şi despre pregătirea pentru viitor şi am formulat tema „În faţa viitorului“. Deci, cum stăm noi în faţa viitorului, cum ne putem pregăti viitorul. Cred că e o temă care merge pentru tineri în special, pentru că ei au în faţă viitorul, spre deosebire de bătrâni, care au în spate trecutul. O deosebire există, în sensul că oamenii în vârstă şi­au realizat într­un fel viitorul, iar viitorul în această lume începe să se scurteze pentru ei, deci, în general oamenii în vârstă, bătrânii, nu mai au preocupări de viitor, aşa cum au copiii şi în special tinerii.
Orice om vine pe lumea aceasta cu faţa spre viitor. În limba greacă cuvântul om se exprimă prin cuvântul antropos care înseamnă „privitor în sus“, de la ano atrin, adică o fiinţă care priveşte în sus, spre deosebire de animale, care privesc în jos. Ceea ce­l caracterizează pe om este faptul că are în vedere altceva decât pământul sau nu numai pământul. Deci, omul este fiinţa care priveşte în sus. Poate să privească şi în jos, dar poziţia lui firească este de privitor în sus.
Poate că s­ar potrivi foarte bine ca definiţie a omului şi „privitor spre viitor“. De ce? Pentru că după ce trecem de viaţa neconştientă, după ce intrăm în viaţa conştientă, după ce începem să ne angajăm la ceva pentru existenţa noastră, pentru noi, suntem preocupaţi cu vremea, şi în mod deosebit – de viitor. Căutăm să ne formăm un viitor. Ne gândim la viitor, ne pregătim pentru viitor. Important este de ştiut cum anume ne putem pregăti pentru viitor, cum trebuie să gândim viitorul, ce trebuie să facem ca să avem un viitor aşa cum ni­l dorim. Toate lucrurile acestea ni le prezintă în primul rând Evanghelia şi apoi învăţătura Bisericii noastre, rânduielile de slujbe ale Bisericii noastre. Aceasta din punct de vedere religios­moral; iar din punct de vedere al cunoştinţei, ne pregăteşte şcoala. Cei mai mulţi oameni au în vedere viitorul aici, pe pământ, se angajează în faţa viitorului sau se angajează pentru viitorul lor – prin şcoală, prin cultură. Bineînţeles că şi cei care se angajează din punct de vedere moral nu pot să facă abstracţie de cultură, nu pot să nu facă şcoală sau pot şi să nu facă şcoală dar, în cazul acesta, pregătirea lor nu este o pregătire pentru un viitor cu tentă intelectuală.
Ne­am pomenit în lumea aceasta trăind. Nimeni nu ştie de ce a venit în lumea aceasta. S­au făcut anumite afirmaţii, se pot face afirmaţii diferite, dar pe viaţă nu este scris nimic. Aşa că am putea zice pur şi simplu: trăim pentru că ne­am pomenit trăind şi nu ştim cum ar fi dacă n­am trăi. Fiecare dintre noi, cei care am venit în lumea aceasta, am venit din nefiinţă la fiinţă, din neexistenţă la existenţă. Suntem o existenţă, o existenţă umană. O existenţă în care am adus împreună cu existenţa fizică, biologică, şi o existenţă de altă natură, şi anume, zicem noi, o existenţă spirituală.
Cei care credem în Dumnezeu, cei care ţinem seama de Dumnezeu, cei care am fost educaţi în lumina cunoştinţei de Dumnezeu, ştim şi auzim la sfintele slujbe că am fost aduşi din nefiinţă la fiinţă de Dumnezeu. „Cela ce cu mâna Ta dintru nefiinţă m­ai zidit şi cu Chipul Tău cel dumnezeiesc m­ai cinstit“, spunem noi, vorbind cu Dumnezeu. „Cela ce cu mâna Ta dintru nefiinţă m­ai zidit“. N­am fost şi sunt; sunt, pentru că din ceea ce n­am fost m­ai adus Tu, Doamne, să fiu. Mi­ai dat fiinţă, mi­ai dat existenţă. Nu numai existenţă mi­ai dat, ci mi­ai dat şi Chipul Tău cel dumnezeiesc. „Cela ce cu mâna Ta dintru nefiinţă la fiinţă m­ai zidit şi cu Chipul Tău cel dumnezeiesc m­ai cinstit. Dar pentru călcarea poruncii iarăşi m­ai întors în pământ, din care am fost luat. La cer după asemănare mă ridică, cu frumuseţea cea dintâi iarăşi împodobindu­mă“. Această alcătuire ne pune deodată în faţa trecutului, a prezentului şi a viitorului.
Am învăţat cu toţii la şcoală că verbul are trei timpuri principale: prezentul, trecutul şi viitorul. Prezentul este timpul nostru real, timpul în care ne pregătim pentru viitor, timpul în care ne­am trăit cele dinaintea prezentului de faţă, timpul în care, ca prezent, ne­am alcătuit trecutul. „Cela ce cu mâna Ta dintru nefiinţă m­ai zidit“. Exist, pentru că m­ai creat Tu, Doamne. Mi­ai dăruit Chipul Tău, m­ai cinstit pe mine, care exist cu Chipul Tău cel dumnezeiesc. Numai că s­a­ntâmplat ceva neprevăzut de mine şi ştiut de Tine – am călcat porunca; şi pentru că am călcat porunca „iarăşi m­ai întors în pământul din care am fost luat“. Destinaţia pentru partea fizică, pentru partea biologică a omului – întoarcerea în pământ.
„La cer după asemănare mă ridică“ – adică, Doamne, mi­ai dat fiinţă, mi­ai dat Chipul Tău, vreau să ajung la asemănarea cu Tine prin Chipul pe care mi l­ai dat – „cu frumuseţea cea dintâi iarăşi împodobindu­mă“. „Cu frumuseţea cea dintâi!“ Am avut o frumuseţe neîntinată, o frumuseţe nepătată dar, prin călcarea poruncii, am ajuns să întunec Chipul cu care m­ai cinstit, Chipul Tău din mine. Dacă Tu, Doamne, priveşti la ceea ce sunt eu, vezi că nu sunt ceea ce ai vrut Tu să fiu, ci ceea ce am vrut eu să fiu; sau poate nu ceea ce am vrut eu să fiu, ci am ajuns să fiu ceea ce pot să fiu după ce n­am ascultat de Tine, după ce am călcat porunca. Am însă o nădejde – pentru prezent şi pentru viitor. Nădejdea că mă poţi duce la frumuseţea cea dintâi.