Maica Domnului - III -

Maica Domnului n-a făcut niciodată publicitate din alegerea ei, n-a făcut niciodată publicitate din ceea ce avea numai ea şi ceea ce trebuia să ştie ea şi nu alţii, ea nu s-a afişat niciodată cu curăţia ei, cu fecioria ei, nu s-a afişat niciodată cu alegerea ei, nu s-a afişat niciodată cu măreţiile ei reale, ci a trăit într-un anonimat, într-o retragere totală, într-o retragere în care nu s-a pus în evidenţă cu nimic şi nici măcar cu retragerea. Iată un exemplu al Maicii Domnului faţă de noi şi pe care-l avem în vedere, şi ar trebui să-l avem în vedere de cîte ori vrem să ne punem în atenţia altora, de cîte ori vrem să ne înfigem în conştiinţa cuiva, căci în cazul acesta nu suntem pe calea Maicii Domnului.

„Faceţi ceea ce vă va spune El” (Ioan 2, 5). Am putea zice că cuvîntul acesta este un cuvînt veşnic şi cuvîntul de îndrumare al Maicii Domnului, mesajul Maicii Domnului: „Faceţi ce vă va spune El”, pe El Îl vreau în lucrare, pe El Îl vreau în atenţie, pe El, pe Fiul meu. „Faceţi ceea ce vă va spune El” (Ioan 2, 5).

Mîntuirea se face prin Dumnezeu. Noi degeaba vrem să facem nişte lucruri extraordinare. Ceea ce trebuie să facem noi este să ne lăsăm în mîinile lui Dumnezeu şi apoi lucrează Dumnezeu ca un Sfînt, cum ştie cu fiecare dintre noi, şi dacă vrea Dumnezeu să ne afirme ne afirmă, şi dacă nu vrea Dumnezeu să ne afirme degeaba vrem să ne afirmăm noi.
Asta înseamnă să urmăm exemplul Maicii Domnului, să fim smeriţi, adică să fim fără veleităţi, şi mai ales fără veleităţi religioase. Nu zice nimeni că nu trebuie să ocupăm, ca creştini, locuri de frunte în societate, locuri de frunte în cultură, locuri de frunte chiar în conducerea oamenilor. Putem să avem astfel de locuri şi să dea Dumnezeu să fie cît mai mulţi creştini la locuri de frunte şi la locuri din care să poată ajuta pe alţii, dar lucrul de căpetenie pentru noi este să-I slujim lui Dumnezeu şi să ne ridice Dumnezeu acolo unde vrea El să fim. Aşa a făcut Maica Domnului. Maica Domnului parcă ar fi ştiut cuvîntul Sfîntului Isaac Sirul că: „Desăvîrşirea este o prăpastie de smerenie”.
În legătură cu cele întîmplate îndată după Naşterea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, cu închinarea magilor, cu închinarea păstorilor, în legătură cu închinarea păstorilor, ne spune Luca în Sfînta Evanghelie că Maica Domnului păstra toate în inima ei. Cineva, şi cred că pe bună dreptate, spunea că Maica Domnului este adevăratul chip al Ortodoxiei. De ce? Pentru că a păstrat în inima ei cuvintele cele folositoare, cuvintele cele bune, le-a păstrat în inima ei. În măsura aceasta suntem ortodocşi, în măsura în care, ca şi Maica Domnului, păstrăm şi noi cuvintele cele sfinte în inima noastră.

Să ne gîndim că Maica Domnului a trăit în tăcere, dar a spus şi cuvînt cînd a fost necesar să spună, de exemplu: „Vin nu au”, a spus şi cuvînt atunci cînd a trebuit să spună cuvînt: „Faceţi ceea ce vă va spune El”, a spus cuvînt de rugăciune cînd a zis: „Măreşte suflete al meu pe Domnul”.
Deci Maica Domnului a şi vorbit, nu numai a tăcut. Noi deducem că îşi ducea viaţa în tăcere prin faptul că Sfinţii Evanghelişti ne spun puţine cuvinte ale Maicii Domnului. Maica Domnului a spus cuvînt şi atunci cînd a zis: „Iată, tatăl Tău şi eu îngrijoraţi Te căutăm”, cuvînt să zicem aşa de nemulţumire, un cuvînt de nelinişte şi totuşi l-a spus. A trebuit spus şi l-a spus. Aşa că dacă învăţăm să tăcem, să învăţăm să tăcem mai mult cînd trebuie să tăcem, nu să nu vorbim.

Mă gîndesc că ar trebui să se gîndească mulţi dintre credincioşii noştri, şi mai ales femeile, ar trebui să se gîndească mereu la exemplul Maicii Domnului şi cînd e vorba de îmbrăcăminte, de felul cum se îmbracă. Adică să aibă o cuviinţă în îmbrăcăminte gîndindu-se şi la Maica Domnului.

Maica Domnului - II -

Mi-aduc aminte, a fost odată la noi la mănăstire o împrejurare mai grea şi mama a zis: „Apoi, dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că doar tu ai unde veni”. E ceva atît de înduioşător... Vedeţi ce înseamnă inima de mamă? Nu te lasă niciodată. Te lasă alţii, nu te vor, te ocolesc, te resping, te marginalizează, te împing, te asupresc. Aşa ceva nu poate face mama! Pot face străinii, dar cine are inimă de mamă, nu poate. „Apoi tu, dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că doar tu ai unde veni...”. Dacă mama cea pămîntească poate face aşa ceva, gîndiţi-vă la Maica Domnului! Maica Domnului să ne părăsească vreodată? Se poate cumva să ne părăsească Maica Domnului? Nu se poate! De ce nu se poate? Pentru că este mamă, pentru că are inimă de mamă. Noi zicem „Maica Domnului” ca şi cînd am zice un titlu. Or, noi trebuie să ştim că Maica Domnului este mamă. Şi nu este mamă numai pentru Domnul Hristos, este mamă pentru toţi cei care vrem s-o avem de mamă. „Tu, dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că ai unde veni”. Apoi să ştiţi că Maica Domnului zice tot aşa către noi!

Un părinte, Dumnezeu să-i ajute, poate unii îl cunoaşteţi, Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol, are un cuvînt în Convorbiri Duhovniceşti, anume: „Ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea”. Maica Domnului poate să ne ajute prin rugăciunile ei să primim binefaceri de la Dumnezeu. Puterea ei este nemărginită, pentru că rugăciunea ei este puternică şi mijloceşte revărsare de putere din puterea Fiului ei şi Dumnezeului nostru.

Credincioşii doresc să ştie multe despre Maica Domnului şi pînă la urmă s-a ajuns şi la nişte plăsmuiri, nişte istorisiri despre Maica Domnului care vor să umple acest gol, însă în realitate golul acesta este mai mult decît se poate spune despre Maica Domnului, mai ales de către oameni necompetenţi. De exemplu Visul Maicii Domnului e o carte apocrifă care vrea să spună ceva despre Maica Domnului, ceva ce nu e în gîndirea autentic ortodoxă. Şi atunci suntem mai folosiţi să avem în vedere puţinele informaţii despre Maica Domnului, ceea ce este autentic în gîndirea ortodoxă şi să ne mulţumim cu puţinul acela. Şi puţinul acela care îl găsim în Sfintele Evanghelii despre Maica Domnului de fapt ne spune mai mult despre Maica Domnului decît acel mult care pînă la urmă este mai mult o umplutură.

Au apărut şi nişte cărţi cu viaţa Maicii Domnului care nu spun mare lucru. De ce? Pentru că Maica Domnului a fost smerită, despre Maica Domnului nu se poate spune mult. În Scriptură se spune puţin şi în altă parte, cei care spun despre Maica Domnului ceva, sau vor să spună ceva deosebit, nu sunt competenţi. N-au cum să spună. De ce? Pentru că Maica Domnului fiind smerită, n-a vrut să fie pusă în atenţia oamenilor. Dorinţa ei a fost ca Domnul Hristos să fie pus în atenţia oamenilor. La nunta din Cana Galileii a zis către slujitorii de la nuntă: „Faceţi ceea ce vă va spune El” (Ioan 2, 5). Deci „vă spun şi eu ceva, vă spun să faceţi ce vă va spune El, nu să faceţi ce vă spun eu. Eu nu vă spun, n-am eu rostul de a vă spune, ascultaţi-L pe El, pe Iisus”. Şi aşa că Maica Domnului a fost smerită pînă la aşa măsură, încît ea nu a vorbit despre cele ale ei, despre măreţiile ei, despre naşterea ei mai presus de fire.

Acest cuvînt „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău” arată smerenia Maicii Domnului în faţa voinţei lui Dumnezeu, supunerea. Şi asta îmi aminteşte de un cuvînt al Părintelui Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, cuvîntul că: „Noi avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuţie”. Apoi Maica Domnului a avut mintea care s-a supus lui Dumnezeu fără discuţie. „Fie mie după cuvîntul tău”.

Maica Domnului

Maica Domnului a fost şi este locaş al dumnezeieştii Treimi. Aşa i-a spus îngerul cînd Preasfînta Fecioară a întrebat la Buna Vestire: „Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”. Ea a auzit de la înger atunci: „Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea şi Sfîntul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 34–35). Aici sunt cele trei persoane ale Sfintei Treimi care se unesc în Maica Domnului din clipa în care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu prin umbrirea de sus a Tatălui şi prin lucrarea Sfîntului Duh. Deci, „Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri – deci e vorba de Duhul Sfînt şi de Tatăl – şi Sfîntul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”, e vorba de Dumnezeu Fiul. Deci Maica Domnului devine locaş al Preasfintei Treimi. Devenind locaş al Preasfintei Treimi, Maica Domnului poate să ne ajute să ni se curăţescă şi mintea noastră, ca să devenim locaşuri ale Preasfintei Treimi. Şi locaş al Preasfintei Treimi Maica Domnului este în veşnicie: „Curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al Preasfintei Treimi”. Numai dacă suntem locaşuri înfrumuseţate ale Preasfintei Treimi, prin mijlocirea Maicii Domnului, putem să lăudăm mărirea şi mila cea nemăsurată a Maicii Domnului, noi, netrebnicii robii ei.

Maica Domnului şi acum este locaş al Preasfintei Treimi. Cum? Că doar L-a născut pe Domnul Hristos. Domnul Hristos S-a despărţit de ea. Da, S-a despărţit, aşa cum se desparte orice copil de mama lui, dar asta nu înseamnă că Domnul Hristos nu mai este undeva în Maica Domnului. Unde? În inima ei, că ea nu L-a purtat numai în pîntecele ei, ci L-a purtat şi în inima ei pe Domnul Hristos. Şi de aceea Maica Domnului rămîne pentru veşnicie locaş al Preasfintei Treimi.

Maica Domnului e ca un rai. Cînd avem legătură cu Maica Domnului în conştiinţa noastră, în gîndurile noastre, în simţirile noastre, e ca şi cînd am fi intrat în rai. E o bucurie de rai de-a fi în legătură sufletească cu Maica Domnului.

Pe Maica Domnului o numim „rai cuvîntător”, „rai de taină“. Bucuria din legătura cu Maica Domnului este o trăire a raiului.

Deschide usa, crestine!

Nicolae Furdui-Iancu & Dinu Iancu Salajanu- Deschide usa, crestine
Asculta mai multe audio Muzica

Colind

Pentru ca Parintelui Teofil ii placeau atat de mult colindele, zilele acestea o sa postez cate o colinda in fiecare zi.

Sarbatori fericite pline de bucurie


Colinde (Colaj din colindele romanilor) - (Niculina Stoican,Elena Marinescu,Robert Tarnaveanu,Veta Biris,Mircea Cartisorean,Nastacuta Iuga,Dragan Muntean,Ionut Fulea,Adrian Stanca,Nicu Novac-Mihaela Petrovici-Ramona Vita, Mirela Petrean,Doinita Sambotin)
Asculta mai multe audio Muzica

Calugaria - II -

Părinte, cum poate fi privit regretul călugărului că nu şi­a îngrijit părinţii pe patul de moarte, de exemplu? Ce poate cauza un astfel de regret: neîmplinirea desăvîrşirii, urmărită în monahism, sau cerinţa obiectivă a cinstirii părinţilor?

Dragă, sunt atîţia oameni care, fără să fie călugări nu sunt în situaţia de a­i îngriji pe părinţi pe patul de moarte. Sunt atîţia oameni care nu pot să­i îngrijească pe părinţi la bătrîneţe, fără să fie călugări. Aşa încît, nu se pune problema aceasta. Dumnezeu trebuie să găsească modalitatea de a fi îngrijiţi şi părinţii celor care au copii călugări şi care nu se mai pot îngriji de ei.

Cineva care vrea să devină călugăr este bine să trăiască acolo unde se găseşte călugăria, pînă cînd ajunge să se ducă la mănăstire, adică să fie călugăr. Dacă eşti student, să fii cum ar fi un călugăr–student, dacă eşti muncitor, să fii cum ar fi un călugăr–muncitor, adică să­ţi faci datoria în condiţiile călugăriei, iar dacă va fi să ajungi la călugărie, ţi­ai pregătit călugăria, iar dacă va fi să ajungi la căsătorie, ţi­ai pregătit şi căsătoria prin viaţa superioară pe care ai dus­o înainte de căsătorie. Important este să ajungi tu personal să simţi care­ţi este rostul, adică pînă nu eşti hotărît ce ai de făcut, faci ce poţi în condiţiile tale.

Părinte, unii dintre tinerii de astăzi cred că a te mîntui e mai uşor în călugărie decît în familie.

Nu se pune problema aceasta. Bine, cine o pune o poate pune, însă, în realitate, fiecare îşi merge pe calea lui. Nu se poate spune că toată lumea, ca să se mîntuiască, trebuie să se călugărească. Şi în mănăstiri sunt căderi şi în viaţa comună sunt ridicări. Martiri, în general, n­au fost dintre călugări, au fost dintre oameni obişnuiţi. Părintele Arsenie Boca, cînd am venit eu pentru prima oară aici (la mănăstire), mi­a spus un cuvînt formulat aşa: „Nu toţi cei din lume se prăpădesc, şi nu toţi din mănăstire se mîntuiesc”. Poţi fi improvizat şi în mănăstire, după cum poţi fi om superior şi în viaţa obişnuită. Important nu e stilul de viaţă, ci important e felul de angajare într­o viaţă după voia lui Dumnezeu.

Călugăria ortodoxă este o călugărie în anonimat. Toţi cei care se afirmă pe ei prin călugăria însăşi, nu ştiu ce-i lepădarea de sine şi nici ce este începutul cel bun. Există posibilitatea unei afirmări în călugărie şi prin călugărie; aceasta însă nu duce la desăvîrşire, ci la înrăutăţire. Călugăria fără lepădare de sine, fără ascultare, fără smerenie nici nu există. Am putea spune că de fapt, călugăria încetează cu fiecare încălcare a voturilor monahale.
Ceea ce mă nemulţumeşte pe mine personal este că mulţi dintre călugări nu au virtuţi sociale şi că nu se realizează în călugărie virtuţile sociale cum se realizează în viaţa de familie.
Nu poate avea linişte, nici chiar în condiţii de linişte, cel ce se retrage ca să se poată afirma cu liniştea şi cu pustinicia sa.
Între necălugărie şi călugărie nu există o graniţă.
Răutatea e o negare a călugăriei. Bunătatea e o afirmare a călugăriei. Aşa că dacă le doresc ceva tuturor călugărilor, atît pentru ziua de astăzi, cît şi pentru cealaltă vreme a vieţii lor, le doresc din toată inima să fie buni ca să se asemene cu Bunul Dumnezeu.
Ceea ce ne lipseşte nu sunt îndrumările, căci de acestea avem destule, ci ne lipseşte o angajare reală, un mediu favorizant înnoirilor, o rîvnă pentru mai mult şi mai bine. Înnoirea monahismului nu se poate face prin dispoziţii venite de sus, nici prin îndrumări date de mai-marii noştri, ci ea trebuie făcută cu mijloacele pe care le avem la mănăstirile noastre, cu oamenii capabili de mai mult şi de mai bine.
Îmi vine în minte un cuvînt pe care mi l-a spus Părintele Neonil Ştefan, stareţul Mănăstirii Frăsinei. Sfinţia Sa ne-a spus că atunci cînd a fost făcut călugăr, cineva din mănăstire i-a zis: „Acuma călugăr te-ai făcut. Să vedem cînd te vei face om de treabă”.
Ceva asemănător am aflat din cele spuse despre Părintele Sava din Mănăstirea Dragomirna. Sfinţia Sa, cînd venea un frate la mănăstire îl primea cu bucurie şi îi spunea: „Bine ai venit frate. Prin venirea frăţiei tale se va înmulţi rugăciunea”. Iar dacă acelaşi frate, după o vreme, îşi exprima dorinţa să se retragă din mănăstire, Părintele-i spunea: „Bine frate. Prin plecarea ta se vor împuţina ispitele”.

Părintele Serafim Popescu spunea uneori: „Aici la noi la mănăstire ar putea fi raiul pe pămînt”. Replica mea la această afirmaţie a fost: „Da, însă cu alţi oameni”. Noi la măsurile la care suntem facem mai puţin decît ar trebui făcut pentru ca să se poată realiza în cadrul mănăstirii noastre raiul pe pămînt. Nu suntem capabili de rai.

Calugaria - I -

Călugăria este elita Bisericii.

La cîţi ani se intră în viaţa monahală?

Păi unii intră de pe la 5 ani, 6 ani, de exemplu sunt maici care îşi aduc nepoatele la mănăstire de cînd sunt mici de tot şi le cresc acolo. Dar acuma se fac şi nişte abuzuri nepermise. De exemplu sunt tineri care merg la mănăstire la 15, 16 ani şi imediat îi face rasofori şi călugări. Nu e corect, pentru că omul nu ajunge să se verifice pe el însuşi. Trebuie lăsat omul să fie verificat, pentru că sunt atîţia care nu merg cu vocaţie monahală la mănăstire, şi atunci înseamnă să încurci omul. Totuşi zic eu aşa acuma, că vîrsta la care se intră în viaţa monahală ar fi vîrsta la care se intră în viaţa de familie. Deci cînd te poţi căsători te poţi şi călugări, numai să ştii ce faci.

În acelaşi sens, Părinte, în ce măsură încalcă cineva măsura cinstirii părinţilor dacă se călugăreşte fără voia acestora?

Călugăria, în general, nu este înţeleasă de oamenii care nu au o înclinare religioasă deosebită. Sunt puţini părinţii care­şi doresc să fie copiii lor călugări. Nu s­ar putea zice că numai atunci poţi să te faci călugăr, cînd părinţii sunt de acord cu asta, pentru că părinţii nu sunt de acord. Pînă la urmă acceptă o situaţie, dar nu o doresc şi, în cazul acesta, urmînd lui Dumnezeu, ai putea zice că eşti pe o treaptă superioară, nu se mai pune problema cinstirii părinţilor, pentru că îi cinsteşti prin faptul că eşti călugăr. A fi călugăr este o cinste ce se răsfrînge şi asupra părinţilor. Şi chiar dacă nu înţeleg lucrul acesta, ei sunt cinstiţi ca părinţi ai unui călugăr. Nu se face dintr­o răzvrătire pornirea la călugărie, nu se face dintr­o oponenţă faţă de părinţi, ci se face dintr­o apropiere faţă de Dumnezeu, dintr­o rîvnă pentru Dumnezeu şi, în cazul acesta, părinţii nu mai trebuie să fie implicaţi, nu mai trebuie să fie ca o piedică.
Undeva, se spune într-un psalm: „Ascultă, fiică, şi vezi şi uită pe poporul tău şi casa părintelui tău”. Acesta pare un cuvînt care nu s­ar potrivi cu ceea ce vrea Dumnezeu cînd spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”, însă, cînd e vorba de lucruri superioare relaţiilor părinţi–copii, în sensul că sunt relaţii Dumnezeu–om, acolo, cred că nu mai e cazul să se aibă în vedere relaţia a doua, în loc de relaţia primă. Pînă la urma îi va linişti Dumnezeu şi pe părinţi şi dacă nu, îşi vor duce greutatea pe care le­o dă, nu copilul care se duce la călugărie, ci lipsa lor de înţelegere pentru călugărie.

Duminica Dinaintea Nasterii Domnului

Predica tinuta de Parintele Teofil Paraian la Manastirea "Brancoveanu" - Sambata de Sus in Duminica dinaintea Nasterii Domnului - a Sfintilor Parinti dupa trup ai Domnului - Genealogia Mantuitorului

Mania

Sfîntul Ioan Casian zice că nu avem voie să ne mîniem nici pentru pricini drepte nici pentru nedrepte, pentru că mînia întunecă mintea. Aşa cum beţia întunecă mintea, tot aşa şi mînia întunecă mintea. Cînd eşti gîlcevitor, cînd eşti pornit, nu te mai gîndeşti la ce ar trebui să te gîndeşti, ci ai un fel de întunecare de minte. Şi face o comparaţie Sfîntul Ioan Casian spunînd că aşa cum dacă îţi pui pe ochi o foiţă de plumb sau de aur, e tot atîta, că tot nu vezi, tot aşa şi cînd te mînii şi pentru pricini drepte şi pentru pricini nedrepte, tot nu-i bine, pentru că nu ai limpezime de minte. Şi soluţia lui cînd e vorba despre mînie este aceasta: să nu te mînii nici pentru pricini drepte, nici pentru pricini nedrepte. De altfel, dacă dizolvi pricinile mîniei, la mînie nu mai ajungi. În Antologia Sanscrită se spune: „Mînia în oamenii cei buni se naşte moartă, se topeşte. În cei cuminţi un ceas trăieşte. În semidoct trăieşte lung: cinci ani în proştii cei din gloată, iar în mişei viaţa toată”.

Mînia de fapt are multe chipuri, are multe manifestări. Sfîntul Ioan Scărarul, scriind despre mînie în cartea sa numită Scara, zice aşa: Să legăm mînia cu lanţurile blîndeţii, s-o lovim cu îndelungă-răbdarea, s-o aducem în faţa minţii la judecată şi la cercetare şi să zicem: Spune-ne nouă, patimă nebună şi neruşinată, cine este tatăl tău, cum se numeşte mama ta, care sunt fiii tăi, cine ţi se împotriveşte şi cine te nimiceşte cu totul?. Şi mînia răspunde: Tatăl meu este îngîmfarea – adică mîndria, de obicei mînia e legată cu mîndria; Sfîntul Marcu Ascetul în scrierea sa „Epistola către Nicolae Monahul” pe care o găsim în Filocalie în volumul I, spune că: „Copacul mîniei este udat la rădăcină cu apa puturoasă a mîndriei”; deci totdeauna între mîndrie şi mînie este o legătură; bineînţeles că poate să aibă şi alte pricini mînia, o să vedem îndată ce mai spune Sfîntul Ioan Scărarul: zice – şi mame am mai multe: iubirea de avere, iubirea de plăcere, uneori patima desfrînării şi alteori patima îmbuibării”.

Trebuie să ne fie ruşine cînd suntem porniţi spre mînie. În vremea noastră se foloseşte o expresie care vrea să îndulcească lucrurile, şi anume, nu se spune despre cineva că e rău sau mînios, ci de obicei se spune că-i nervos. Să ştiţi că cei vechi nu ştiau de nervozitate, ci ştiau numai de mînie şi de răutate.

Tineretea - II -

Eram student la Teologie în anul I sau al II-lea cînd a venit la noi Mitropolitul de atunci, Nicolae Bălan, la un curs. A venit vorba despre tînărul cel bogat. A cerut Mitropolitul un Noul Testament. I s-a dat şi el a citit din Sfînta Evanghelie de la Marcu că Domnul Hristos a privit la el, la tînăr, şi i-a fost drag de el. Am citit Noul Testament cu mult timp înainte de a fi la Teologie şi am citit despre tînărul cel bogat de mai multe ori dar nu m-am oprit niciodată la afirmaţia că Domnului Hristos i-a fost drag de tînărul bogat. Dar, de atunci încoace, m-am gîndit adeseori cu drag la omul de care i-a fost drag Domnului Hristos. Nu ni se spune de ce i-a fost drag Domnului Hristos de tînărul bogat, dar înţelegem din Sfînta Evanghelie că Domnul Hristos a privit la el după ce tînărul bogat a spus că a împlinit poruncile pe care i le-a pus în atenţie Domnul Hristos şi după aceea e scris că i-a fost drag de el. E o bucurie pentru noi să ne gîndim la un om pe care Domnul Hristos l-a cuprins în inima Sa. E o bucurie să ştim că au existat oameni de care i-a fost drag Domnului Hristos în mod special. Şi ştiind aceasta, să ne gîndim cum am putea face ca să intrăm şi noi în atenţia Domnului Hristos şi ca să-I fie drag de fiecare dintre noi. Asta înseamnă că fiecare dintre cei care vor să fie ca tînărul cel bogat să ştie ce anume cere Domnul Hristos de la el şi să facă ceea ce El cere. Tînărul bogat l-a întrebat pe Domnul: „Ce să fac să moştenesc viaţa de veci?”. Domnul Hristos i-a spus: „Dacă vrei să intri în viaţă păzeşte poruncile, împlineşte poruncile”. Tînărul a întrebat care porunci. Domnul Hristos a zis: „Să nu ucizi, să nu curveşti, să nu furi, să nu depui mărturie mincinoasă, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”. Sunt cinci porunci din Decalog. Deci, Domnul Hristos nu i-a spus toate poruncile din Decalog, ci numai cinci dintre ele, la care a adăugat, după Evanghelia de la Matei, „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, iar după Evanghelia de la Marcu, „să nu înşeli pe nimeni”. Sunt şapte porunci care trebuie neapărat împlinite. Şi dacă le împlinim ne asemănăm cu tînărul cel bogat care a spus: „Toate acestea le-am împlinit”. Domnul Hristos a privit la el şi i-a fost drag.
Să pornim de la acest gînd în formarea noastră, în modelarea noastră ca tineri. Dacă facem aşa, avem parte de viaţă veşnică.