Arghirofilia

Arghirofilia sau iubirea de bani

Sfîntul Ioan Casian spune despre iubirea de arginţi (arghirofilia) că este o patimă care nu are o temelie în firea omenească, în vreun instinct al ei, ci este ceva în afara firii. Totuşi, poate că pînă la urmă iubirea de avere îşi are puterea în instinctul de conservare, pentru că mulţi dintre oameni caută să aibă avere nu numai pentru a-şi înmulţi plăcerile sau mărirea lumească, ci dintr-un instinct de conservare, ca să aibă, cum am zice, „bani albi la zile negre”. Nu e păcat să fii econom; nu trebuie să fii risipitor. Vedem aceasta şi în firea înconjurătoare; de pildă, albina adună miere pentru prezentul şi viitorul stupului. Bineînţeles, cineva care are credinţă în Dumnezeu nu are motive să fie îngrijorat, dar totuşi faptul de a avea nişte economii este un fapt binecuvîntat de Dumnezeu şi nu se poate socoti o lăcomie. Lăcomia este atunci cînd nu te mai saturi, cînd vrei să ai tot mai mult şi tot mai mult, cînd nu eşti dispus să faci bine celor care au trebuinţe mai mari decît tine, iar tu ai prisos mai mare. În cazul acesta patima e vădită. Sfîntul Apostol Pavel, în Epistola I către Timotei, pomeneşte de iubirea de arginţi ca despre rădăcina tuturor răutăţilor. Căci patimile întărindu-se în suflet sunt pricini de multe alte păcate. De exemplu, un lacom de avere va fi de multe ori şi exploatator, va şi fura, va aduna pe nedrept, va înşela ş.a.m.d