Calugarii

Cuvîntul „călugăr” vine de la grecescul „kalos gheron” şi înseamnă „bătrîn frumos”. Bătrîn frumos! Este un ideal! Să fii bătrîn uneori este un avantaj, alteori este un handicap. Bătrîneţea vine diferit la oameni. Unii ajung bătrîni cu cuviinţă, alţii ajung la o bătrîneţe pe care poporul o exprimă în versurile: „Bătrîneţe haine grele / Ce n-aş da să scap de ele”.
Un călugăr adevărat trebuie să fie „bătrîn frumos”! Fie că este la tinereţe, fie că este la bătrîneţe, trebuie să aibă o frumuseţe sufletească; fără să se mai împiedice în nimicurile veacului acestuia, fără să îmbătrînească şi patimile lui cu el, ci să lichideze tot ce mai are de lichidat. În loc de patimi să ajungă la virtuţi, să fie un om odihnitor, un om care nu a trăit degeaba, un om care aduce ceva în conştiinţa altora.
Ce înseamnă bătrîn? Înseamnă şi înţelept. Dacă eşti călugăr, trebuie să fii bătrîn înainte de bătrîneţe, deci echilibrat, cinstit, înţelept, să ai calităţile bătrînului. Să fii ponderat mai mult decît un tînăr (poţi să ai entuziasmul tînărului dacă mai eşti capabil de entuziasmul tînărului). În orice caz, dacă eşti bătrîn de la tinereţe, adică echilibrat, ponderat, înţelept, angajat cu seriozitate, în cazul acesta ai şi calităţile bătrînului, ai şi capacităţile tînărului.
Mare lucru să fie un călugăr tînăr cu calităţi de bătrîn. Încă o dată vă spun: cînd zic „bătrîn”, nu mă gîndesc că omul acela nu mai face nimic, că a ajuns la inactivitate pentru că-i bătrîn şi deci a încheiat socotelile cu lumea aceasta. Nu! Mă gîndesc la bătrînul acela care face tot ce poate, care aduce experienţa lui de o viaţă, concluziile lui de o viaţă, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor.
Cei care sunt la tinereţe şi se pregătesc de viaţă, trebuie să ştie că bătrîneţea, maturitatea, tinereţea, copilăria şi toate vîrstele omului sunt un dar de la Dumnezeu, la care ajung mai ales aceia care au o tinereţe curată, o tinereţe cinstită. Viaţa de familie aşa cum a lăsat-o Dumnezeu şi cum o vrea Dumnezeu, este un dar de la Dumnezeu. Dar există şi posibilitatea să treci de viaţa de familie, mai sus. Dacă treci de viaţa de familie ca să ajungi la o viaţă superioară, fără să te oblige cineva la aceasta, atunci trebuie să fii bătrîn înainte de bătrîneţe.
Un călugăr trebuie să fie un bătrîn frumos, un bătrîn îmbunătăţit, un bătrîn de care se bucură oamenii. De călugăr să te bucuri de la tinereţe pînă la bătrîneţe. De cînd eşti tînăr, dacă te faci călugăr, poţi să fii frumos sufleteşte, să se bucure oamenii de existenţa ta cum se bucură de o floare, cum se bucură de o apă limpede, cum se bucură de un peisaj frumos, de un răsărit de soare, de un apus de soare, cum se bucură oamenii de lucrurile frumoase din jurul lor. Toate lucrurile le-a făcut Dumnezeu să fie frumoase şi la văz, şi la gust, şi la miros. Gîndiţi-vă la un fagure de miere: cît este de minunat! Şi miroase frumos... şi dulceaţă are... şi culoare plăcută...
Bătrîneţea călugărului nu vine doar la bătrîneţe, poate să fie şi la tinereţe.
Un călugăr trebuie să trăiască pe pămînt ca în cer. Să-şi găsească timp cît mai mult pentru a sta în faţa lui Dumnezeu. Nu cu cartea deschisă pe masă, cu lumînarea aprinsă, cu candela... ci cu inima deschisă pentru Dumnezeu, cu gîndul la Dumnezeu.
Călugăria presupune oameni de excepţie. Oameni de excepţie! Omul obişnuit nu poate fi călugăr! Dacă devine călugăr, nu este călugăr deplin, este un improvizat în călugărie.
Cînd vrei să fii călugăr, ar fi bine să fii călugăr înainte de a fi călugăr.
În ziua cînd am depus voturile monahale (împreună cu încă doi candidaţi), mitropolitul de atunci a zis: „Voi, astăzi, aţi propovăduit mai mult decît oricînd în viaţa voastră de pînă acum şi aţi dovedit lumii, credincioşilor care au fost de faţă, că există şi un alt mod de vieţuire decît viaţa comună, a celor mulţi”.Un părinte de la Frăsinei, Neonil Ştefan, care acum este stareţ, a fost cîndva la noi la mănăstire şi ne-a spus un lucru care mie mi-a plăcut tare mult. A spus că părintele care era stareţ cînd s-a făcut el călugăr, i-a zis aşa: „Acum călugăr te-ai făcut, să vedem cînd o să te faci om de treabă!”. Să ştiţi că nu-s nişte glume! Poţi să ajungi improvizat pentru că ai ajuns să te faci călugăr înainte de vreme.
Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, avea o vorbă: „Unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti”.
Cineva zice către mine: „Părinte, şi eu sunt călugăr de rasă, dar sunt fără rasă; că sunt şi călugări cu rasă şi nu sunt de rasă”.
Mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, îmi spunea că o femeie de la noi, lelea Sana lui Adam, cînta iarna în şezătoare un cîntec, nu i-am ştiut niciodată melodia, dar reţin versurile:
„Pe dealul cu strugurii
Plimbă-să călugării,
Blăstămîndu-şi părinţii:
De ce i-or călugărit,
Şi nu i-or căsătorit?”.
Este un punct de vedere, o zicere, care poate fi adevărată sau nu, pentru că, în general, nu părinţii îi îndrumă pe copii să se călugărească. Numai că sunt unii care se fac călugări înainte de vreme, înainte de a şti ce fac cînd se fac călugări şi aceştia, în general, sunt improvizaţi şi rataţi.
Unii nu-s nici de mănăstire şi nu-s nici de lumea asta. La mănăstire se zice că unii-s de rugă iar alţii-s de fugă.
Un călugăr trist e un călugăr cu luminile stinse.