Romanii

Cînd eram copil, mi-aduc aminte cu multă plăcere de nişte lucruri pe care oamenii de astăzi nu le mai fac. De exemplu, rugăciunea de la masă. Păi, sunt atîţia preoţi care mărturisesc că copiii lor nu-şi mai fac rugăciunea la masă. De ce? Că doar ei au învăţat în familia lor! Ei, şi atunci, asta nu-i o scădere a neamului? Şi nu-i un fel de moarte a neamului rom_nesc? Şi nu numai atît. Am luat, aşa, un caz. În familia noastră de exemplu – bine că nu-i nici un frate de-al meu pe aici să mă audă că acum îl pîrăsc – noi am învăţat în copilărie şi ziceam rugăciunea totdeauna la masă, dar acum ei nu se mai roagă. Numai cînd mă duc eu pe la ei, zic şi ei rugăciunea de la masă. Cînd nu-s eu pe acolo îşi uită. Şi atunci ce poţi să zici despre neamul nostru care scade din punct de vedere religios, pentru că nu mai are o legătură cu înaintaşii care au fost oameni credincioşi?

Mi-aduc aminte de ai mei de acasă că ziceau să nu facem sfărîmituri de pîine, că îi păcat, să nu călcăm pe pîine că îi păcat, că pe grîu îi obrazul lui Dumnezeu. Eu, cînd eram copil, tare aş fi vrut eu să ştiu cum îi obrazul lui Dumnezeu pe grîu. Îmi închipuiam că dacă se uită cineva cu microscopul, chiar vede cum îi faţa lui Dumnezeu! Bineînţeles că ăsta era un gînd de copil, după aceea mi-am dat seama că nu poate fi aşa, dar că, de fapt, pe orice creatură a lui Dumnezeu e exprimat Dumnezeu în înţelepciunea Lui, în puterea Lui, în bunătatea Lui, în ceea ce poate El să manifeste. Şi atunci, şi pe grîu… Buna îmi arăta, şi ziceam: „Mamă bună, unde e? Unde-i obrazul lui Dumnezeu pe grîu?”. Şi-mi arăta punctul acela de germinare, gropiţa aceea: „Uite, aici e obrazul lui Dumnezeu!”. Dar nu l-o văzut nici Buna, ci ea credea în el, în asta. Şi după aceea am crezut şi eu tot aşa. După aceea mi-am dat seama: domnule!, în fond, orice lucru pe care îl face Dumnezeu, îl exprimă pe Dumnezeu într-un fel sau altul! Şi în cazul acesta, noi avem o legătură cu Dumnezeu prin făpturile Lui. Adică natura este un reflex al prezenţei lui Dumnezeu. Acum oamenii nu mai au atîta legătură cu Dumnezeu şi sunt aşa, cumva nepăsători. Apoi nu ştiu cum ar putea învia un neam care n-are conştiinţa că trebuie să învieze!

Mi-aş dori să nu se mai lupte oamenii între ei pe motive de credinţă, ci fiecare să-şi trăiască credinţa la măsura la care o are şi să ducă înainte viaţa tuturor oamenilor fără să caute să-i cîştige pe oameni pentru o credinţă sau alta, cum se întîmplă de multe ori.
Să ne gîndim la Maica Tereza de Calcuta care-i îngrijea pe toţi, şi pe necredincioşi şi pe credincioşi; le respecta credinţa şi îi ajuta pe oameni aşa cum sunt, ca să fie mai buni, să fie mai curaţi, să fie mai mîngîiaţi, mai liniştiţi, să moară – cum zicea cineva dintre ocrotiţii dînsei: că „am trăit ca un animal şi acum mor ca un înger”. E o vorbă, pentru că îngerul nu moare. Da’ aşa i s-a părut de schimbată viaţa în condiţia respectivă încît a zis: „Pînă acum cînd am fost pe stradă şi-am trăit bolnav şi în mizerie, am trăit ca un animal, şi acuma o să mor ca un înger”. Aşa ceva aş dori să fie în ţara asta pe care s-o binecuvinteze Dumnezeu cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea Sa de oameni.

Romnia a ştiut, în decursul ultimilor zece ani, să-şi controleze, să-şi dirijeze libertatea?
N-a ştiut nimic! În decursul acestor zece ani oamenii n-au ştiut de unde să înceapă, n-au ştiut cum să meargă, au mers întîmplător, au mers cum le-a venit. Au căutat ei să facă anumite lucruri dar ... Mă gîndesc numai cîtă vorbă a fost la început privind corupţia, privind înlăturarea ei, şi pînă la urmă s-a stins totul.

Ce putem face ca libertatea să nu mai aducă înrobire?
Nu ştiu ce putem face! Mai întîi de toate trebuie să se creeze nişte legi care să îngrădească libertatea, iar omul să ştie că libertatea îngrădită este mai mult decît libertatea neîngrădită. Adică să nu spună: sunt drepturile omului să facă cutare sau cutare lucru, este dreptul omului să facă avort, este dreptul omului să citească lucruri necuviincioase, este dreptul omului să aibă baruri striptease, este dreptul omului să privească filme necuviincioase... Tot auzim: e dreptul omului, e dreptul omului... E dreptul omului să fie prost, prost să fie dacă-i dreptul omului!