Gandurile - II-

Cum putem preveni împrăştierea gîndurilor în timpul rugăciunii, cînd aceasta a devenit obişnuinţă?
Împrăştierea la vremea rugăciunii se poate preveni numai prin silinţa de a fi neîmprăştiat şi cînd nu­i rugăciune. În Pateric se zice: „Călugărul care se roagă numai cînd se roagă, acela nicidecum nu se roagă”.
Omul nu trebuie să aştepte rugăciunea ca să nu se­mprăştie, ar trebui să nu se împrăştie nici cînd nu­i rugăciune. Împrăştierea este o chestiune care ţine, în general, de viaţa omului. Mintea omului este în aşa fel făcută, încît să nu stea la un singur lucru, statornică numai la un singur lucru. În acelaşi timp poţi să te gîndeşti şi la altceva, să ai şi altă impresie decît cea principală şi, în cazul acesta, important este să te concentrezi pe cuvintele pe care le spui şi să nu te sperii dacă se întîmplă şi altceva (faptul, de exemplu, că­ţi vin gînduri care te împrăştie nu trebuie să te preocupe decît în înţelesul acesta, că să fii mai silitor, pentru a se împuţina gîndurile).

În Pateric se spune că la Avva Pimen s­a dus un frate şi a zis: „Ce să fac, părinte, că­mi vin tot felul de gînduri rele în minte”. Şi Avva Pimen a răspuns: „Opreşte vîntul! (bătea vîntul). Întinde braţele şi pieptul şi opreşte vîntul!”. Şi el a zis: „Nu pot să opresc vîntul!”. Şi părintele a continuat: „Aşa cum nu poţi opri vîntul, aşa nu poţi opri gîndurile rele! Dar altceva poţi să faci, şi anume, cu un gînd bun să înlături gîndul cel rău!”. Deci, statornicirea în gînduri bune va duce la înlăturarea gîndurilor celor rele. Temelia vieţii spirituale este gîndul, de aceea în viaţa religioasă esenţialul este disciplina lăuntrică, disciplina de gînd.

Este foarte important să ştim că gîndurile noastre le mai ştie cineva: le ştie Dumnezeu, le ştie Domnul Hristos, care e Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Domnul Hristos are în vedere gîndurile noastre.

Avînd în vedere faptul că prin mintea noastră trec tot felul de gînduri, şi bune şi rele, şi frumoase şi urîte, este important să fim cu luare­aminte la gînduri, să gîndim frumos. De ce? Pentru că, dacă gîndim frumos şi numai frumos, atunci trăim frumos şi numai frumos, şi dacă gîndim frumos şi trăim frumos, suntem fericiţi.

Criteriul ca să ştii dacă un gînd este bun sau este rău, este acesta: dacă poţi arăta un gînd, dacă îl poţi scoate la iveală oriunde şi oricînd, poţi să ştii că este bun, iar dacă poţi să-l spui numai la unii iar la alţii nu-l poţi spune, că te jenează, să ştii că acela nu-i gînd bun.

Suntem doar nişte oameni păcătoşi care de multe ori suntem biruiţi, de multe ori suntem doborîţi de un gînd. Suntem mai slabi decît gîndurile care vin în mintea noastră, aşa suntem de păcătoşi şi aşa suntem de slabi încît ne biruiesc nişte gînduri.

Cîte suflete sunt în lumea aceasta care sunt hărţuite de gînduri! Nu de realităţi, nu de gînduri din afară, ci de gîndurile lor, de neînţelegerea lor, de neaducerea aminte de Dumnezeu.

Sunt unii oameni care exagerează lucrurile pînă în aşa măsură, încît spun că în fiecare clipă omul păcătuieşte. Nu-i adevărat. Chiar dacă ne vin în minte gînduri străine de rugăciune, pentru că mai ales la rugăciune se arată patimile pe care le purtăm în noi, asta nu înseamnă că gîndurile străine de rugăciune sunt totdeauna gînduri pătimaşe.