vineri, 8 ianuarie 2010

Credinta - III -

Credinţa în Dumnezeu rezolvă toate, dar nu le rezolvă în sensul că schimbă situţiile, ci schimbă poziţiile.

Cel mai mare lucru pe care-l poate da Dumnezeu omului în lumea aceasta este, după ce ne dă viaţa şi sănătatea şi cîte ne mai dă Dumnezeu, este credinţa în Dumnezeu. Ai credinţă în Dumnezeu, ai siguranţă, ai putere. Îţi poţi ridica nu numai patul tău să umbli, ci poţi să-i duci şi pe alţii, poţi să ridici şi pe alţii.

Nu putem ajunge la lucrurile înalte dacă nu le facem pe cele de jos, aşa cum nu putem ajunge în vîrful scării decît mergînd din treaptă în treaptă.

Necredinţa şi necunoştinţa lui Dumnezeu este cea mai grea şi mai fără de leac boală a sufletului.

Se spune în Pateric despre unul care s-a dus într-o mănăstire şi unii l-au chemat la masă şi s-a dus să mănînce şi el împreună cu obştea mănăstirii. Dar cineva de acolo a zis: „Cine l-a chemat pe acesta la masă? Ia daţi-l afară!”. Şi l-au dat afară. Şi omul s-a dus. După aceea s-au gîndit alţii: măi, nu-i frumos să-l scoţi pe om de la masă. Chemaţi-l iară. Şi s-au dus să-l cheme. Şi a venit omul şi a stat la masă. Şi l-au întrebat după aceea unii: „Ce-ai gîndit tu în gîndul tău cînd te-au dat afară şi te-ai dus şi te-au chemat înapoi şi ai venit? Altul ar fi zis: ce mă chemaţi acuma după ce m-aţi dat afară?”. Şi ştiţi ce a zis? A zis: „M-am gîndit să fiu ca un cîine pe care cînd îl alungi se duce şi cînd îl chemi se întoarce”. Şi m-a întrebat după aceea cineva: Părinte, dacă ar face cineva cu Dumneavoastră aşa, aşa aţi face? Apăi să ştiţi că n-am fost pus în împrejurări din acestea. Dar dacă într-adevăr am linişte în suflet şi linişte realizată prin credinţa în Dumnezeu, aşa ar trebui să fac. Iar dacă nu fac aşa, înseamnă că n-am ajuns încă la măsurile la care trebuie să fii biruitor prin credinţă.

Dacă ajungi să fii liniştit numai în condiţii de liniştire să ştii că nu eşti liniştit.

Creştinul trebuie să ducă o viaţă în Înviere.

Sfîntul Marcu Ascetul spune: „Credinţa neclintită este un turn întărit şi Hristos se face toate celui ce crede”. E un adevăr neclintit, un adevăr indiscutabil. Cînd Îl ai pe Hristos în suflet nu-ţi mai trebuie lucrurile veacului acestuia. Mă gîndesc din punct de vedere spiritual, nu că nu-ţi mai trebuie hrană, îmbrăcăminte etc.

Credinţa în Dumnezeu este o valoare pe care dacă omul nu o are nici el nu este o valoare.

Am ascultat odată un preot vorbind la noi la mănăstire, un preot venit din străinătate, un preot romano-catolic. A ţinut o mesă în pădure şi am fost şi cîţiva dintre noi, şi a vorbit în limba franceză pentru cei pe care îi avea în grijă şi s-a referit la pilda cu semănătorul şi mi-a rămas de atunci o idee foarte importantă. A zis că acelaşi om poate să fie uneori pămînt bătătorit, alteori poate să fie pămînt pietros pentru cuvîntul lui Dumnezeu, alteori poate să fie pămînt cu spini şi alteori poate să fie pămînt care reprezintă inima curată şi bună. Tare mi-a plăcut mie ideea asta.

Să ştiţi că nu-i fără importanţă faptul că Biserica noastră are rînduieli ca în vreme de toamnă, cînd se seamănă grîul, să se citească din Sfînta Evanghelie pilda cu semănătorul. Bineînţeles că Domnul Hristos n-a vrut să le dea oamenilor o lecţie de agricultură. Domnul Hristos a luat împrejurări din agricultură, din plugărie, ca să-i înveţe pe oameni lucruri mai presus de lumea aceasta, să-i înveţe despre un alt semănat. Că nu există numai semănatul de grîu, că nu există numai semănatul de plante, ci există şi un semănat spiritual, un semănat duhovnicesc. Eu, de pildă acuma, semăn. Semăn prin cuvînt, aduc cuvîntul lui Dumnezeu în inimile voastre şi voi îl primiţi. Unii ca pămînt bătătorit, alţii ca pămînt pietros, alţii ca pămînt împresurat de spini şi alţii ca pămînt care reprezintă inima curată şi bună. Rod vor aduce aceia care primesc cuvîntul cu inimă curată şi bună, cu minte de copil neîmpotrivitoare, cu inimă curată, primitoare. Cine e aşa, are nădejde să rodească în el cuvîntul lui Dumnezeu şi acela are urechi de auzit şi aude.

Sfîntul Isaac Sirul spune că: „Casa credinţei este mintea de copil şi inima curată”. Şi avea de unde să ştie Sfîntul Isaac Sirul că credinţa se întăreşte în inima curată, pentru că a citit desigur din Sfînta Evanghelie cuvîntul Domnului Hristos că cei care au inimă curată şi bună aceia aduc rod întru răbdare.

Mulţi dintre credincioşii noştri sunt ispitiţi de gîndul că ar putea înainta în credinţă, că ar putea înainta într-o viaţă curată, într-o viaţă deosebită, dacă ar cunoaşte mult. Sfîntul Marcu Ascetul, însă, atrage atenţia asupra faptului că cunoştinţa singură, cum zice Sfîntul Apostol Pavel, îl îngîmfă pe om, iar împlinirea cuvîntului este mîntuitoare. Credinţa nelucrătoare, „cunoştinţa singură îl îngîmfă pe om, îndemnîndu-l la nelucrare, iar iubirea zideşte, îndemnîndu-l la răbdarea tuturor”.

Se poate credinţă fără cultură, se poate şi cultură fără credinţă. Însă credinţa fără cultură este mai bună decît cultura fără credinţă.

În Romania avem mai multă credinţă fără cultură sau invers?
În Romania este mai multă necredinţă şi necultură!

Niciun comentariu: