Antim Ivireanul are o predică în care spune că sunt păcate care se fac din rea voinţă, sunt păcate care se fac din neputinţă şi sunt păcate care se fac din neştiinţă. Şi zice el, că se iartă păcatele din neştiinţă şi din neputinţă, dar nu se iartă păcatele din rea voinţă.
În Pateric este prezentat Sfîntul Macarie cel Mare ca un om care s-a făcut „dumnezeu pămîntesc”. E o expresie care spune foarte mult şi-i aşa de îndrăzneaţă acestă expresie, parcă nici nu-ţi vine să te gîndeşti la ea cînd auzi aşa ceva, anume că Sfîntul Macarie s-a făcut dumnezeu pămîntesc. Asta înseamnă că aşa cum există un Dumnezeu în cer, tot aşa a fost un dumnezeu pe pămînt, Sfîntul Macarie. De ce? Se spune acolo de ce. Pentru că aşa cum Dumnezeu acoperă lumea, tot aşa şi Sfîntul Macarie acoperea păcatele oamenilor, pe cele pe care le vedea ca şi cînd nu le-ar fi văzut, şi pe cele despre care auzea ca şi cînd n-ar fi auzit de ele. De aceea s-a făcut „dumnezeu pămîntesc”, pentru că acoperea păcatele.
Astăzi oamenii sunt foarte porniţi spre comoditate, deci au o iubire neraţională de sine. Nu sunt capabili de osteneală, nu ocolesc pricinile patimilor, afirmă nişte lucruri care ţin de patimi.
M-a întrebat cineva care sunt cele mai frecvente păcate. Şi i-am zis că acelea făcute cu ura şi cu gura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu