M-am dus odată la Mănăstire la Ţigăneşti. Şi cînd întîlneam cîte o maică pe-acolo întrebam: Cum te cheamă maică? „Filofteia păcătoasa.” Cum te cheamă maică? „Melania păcătoasa.” Cum te cheamă soră? „Ana păcătoasa.” Păi zic: „Măi, aici îi mănăstirea păcătoaselor! Ce se-ntîmplă p’aicea?! Păi voi numai păcate faceţi? De ce nu faceţi şi bine? Atuncea ce deosebire îi între voi şi între cei din lume?” Toate’s păcătoase… Mă duc la Părintele de’acolo, Părintele duhovnic, şi îi zic: „Părinte, aici îi mănăstirea păcătoaselor. Să ştii că eu îs om cumsecade!”
Noi trebuie să avem totuşi o perspectivă biblică şi patristică reală. Nu că gata, eu îs cel mai mare păcătos. Păi cel mai mare păcătos numai unul din lumea asta poate fi dacă îi vorba. Dacă unul îi cel mai mare păcătos, al doilea nu mai poate fi cel mai mare păcătos, matematic vorbind. Acuma sigur că nu te lauzi că tu eşti cel sfînt. Eu nu zic că îs sfînt, da’ că îs om cumsecade tot zic!
Lucrurile nu-s aşa că am tuşit – am greşit, am strănutat – am făcut păcat.
Să nu ne închipuim că dacă vine cineva la spovedit şi-şi spune păcatele trebuie neapărat să i se ierte pentru că le-a mărturisit. Dacă rămîne în ele, şi sunt destui care rămîn în ele, aceia nu pot primi iertare de la Dumnezeu, de la oamenii lui Dumnezeu, de la preoţii rînduiţi să dea iertare de păcate.
Păcatele nu se povestesc, ci se spovedesc. Să nu vă spuneţi păcatele oamenilor care nu le pot purta!
Aşa cum în lumea aceasta sunt corpuri solide, corpuri lichide şi corpuri gazoase, adică materia se arată în trei chipuri: solid, lichid şi gazos, adică cum e pămîntul, cum e apa şi cum e aerul, tot aşa şi păcatele au trei forme de existenţă. Se arată în trei feluri. Cum? În gînd, în cuvînt şi în faptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu